La rece

  Soare rece; palid,împrăștiat pe cerul de seară ce,incolor,se aruncă indiferent peste cireșii în floare. Orizontul e acoperit. Acoperit de praf dur,în care privirile ți se opresc scrutătoare.Îi simt mirosul încăcios de aici,de sus. Îl simt și mi se pare parcă..material. Îl plimbă vântul nebunul;îl ridică de pe drumurile murdare de pe bulevard și-l risipește în milioane de granule,peste muguri tineri și trunchiuri vechi,îmbătânite înainte de vreme de o vopsea albă,scorojită,patetică..

  Zboară corbii. Zboară mulți și mulți se așează pe acoperișurile roșii,decolorate. Ce culoare! Ofensă la adresa primăvăraticelor zile.Tablă îndoită ce se ridică semeață și totuși atât de comună și ștearsă! Spectacol jalnic văzut de sus. De sus? Sus zboară avioane cu lungi dâre ce imprimă albastrului diluat un model bizar de puncte și linii. Ce spectacol jalnic! Să plângi și apoi să râzi de lacrimile tale melancolice,sentimentale - proastele!

  Zboară iar corbii. Iar se rotesc și iar mă uit la țigla veche. Apoi îmi cobor iar privirile la praf și drum stricat. Mă strigă iarăși soarele - strigăt mut,fantomatic; ca o declarație la moarte! Soare prost.. 

  Și florile de cireș; mă uit iar lung la ele și le măsor și încerc să le admir. Dar ele nu știu nici a-și păstra roua,prospețimea,culoarea. Sunt tot șterse,nedenumite - flori proaste!

  M-aș uita și la mine. Dar ce să vad? Un suflet gol care nu știe să vadă frumos și să simtă vibrații ușoare.

  Suflet prost!!