Cercuri în rotund

 Nu știu dacă ar trebui să folosesc o întreagă cifră de capitol pentru ceea ce voi scrie, dar asta este o observație foarte scurtă:

 În general...eh! Nu..când sunt întrebată, mă prezint ca pe o persoană obosită și am și un motiv: sunt obosită. Dacă te uiți la mine (ceea ce probabil nu o să faci), o să vezi că arăt perfect normal, încadrată în niște limite stabilite de om; aș zice chiar banală pe alocuri.

 Brunetă din cap până-n picioare, cu ochi, nas și gură.

 Dar am mai spus: sunt obosită și o spun conștientă că mă repet cum nu se poate mai enervant – e urât să te repeți; ești prea vechi și prea asemănător cu ce ai fost sau ce ai zis ieri. Pentru mine, repetiția aparține cercului, nu omului....teoretic. Practic, o spun iarăși, sunt obosită de la atâta reluare și de la atâta învârteală în rotund.

 Am să încep, corectă fiind, cu mine. Am acasă patru oglinzi mari: una în dormitor, două pe hol și alta în baie – nici nu îmi trebuie mai mult pentru a mă enerva; în camera mea, oglinda mă prezintă la fel ca în baie, iar în baie, văd același lucru ca pe hol. Asta nu se întâmplă o singură dată, ci la fiecare plimbare a mea de la est spre vest; se poate întâmpla de două – trei ori într-o zi sau de zece ori în alta. Ideea este că mă plictisesc văzându-mă așa jalnică pe o planetă străină de mine, care se tot învârte și ea ca nebuna, mereu în același loc – nici nu se apropie și nici nu se depărtează de soare; nici nu se apropie și nici nu se depărtează de mine. Oamenii de pe ea merg continuu înainte și înapoi, tot pe jos și tot cu mașina sau tramvaiul; tot încolo, tot încoace și tot idioți și repetativi (cer interpretare corectă).

 V-am spus că sunt obosită de asta,nu? De asta...să văd oamenii cum se împart așa în două; că toți mor și apoi se repetă iar.

  Merg în Rai.

  Și merg în Iad.