Necunoștință

Adula era convinsă că ăsta era băiatul care săruta cel  mai bine. Iubea să-l ia de mână pentru că știa că el o va lua în brațe. Iubea să-l sărute  pe obraz pwnreu că știa că el o va săruta pasional, însă cald și molcom. El nu săruta vulgar nici posesiv - ci îi dădea voie să răspundă și împărțea sărutul corect: dacă el îi lua buza de jos, ea îi lua pe cea de sus și vice versa. Amândoi erau împăcați astfel și se adânceau din ce în ce mai mult în căldura asta simțită doar de ei - el îi ținea obrajii cu tot cu maxilar în mâinile sale mari, iar ea îi mângâia ușor gâtul și lobul urechii stângi cu mâinile micuțe.
Lumea vedea doar doi tineri în palton de noiembrie sărutându-se în fața unei case, acolo unde el o conducea. Ei însă nu erau de acord: ei se vedeau în cea mai pură intimitate; chiar dacă nu se cunoșteau. Și mă întrebați cum e posibil să nu se cunoască? Păi e destul de simplu: s-au văzut în parc și au observat că amândoi au buze frumoase. Și au făcut o înțelegere: nu-și vor numele, nu-și vor viața, nu vor posesie, ci doar întâlniri zilnice la o cafenea retrasă sau în parc, în care Adula începe să știe că băiatul;bărbatul ăsta are cel mai afectiv și minunat sărut.
Nu au trecut la alte intimități și nici nu au de gând...însă atunci când buzele ei fierbinți și pline se contopesc cu cele tari ale lui, atunci când nasul ei lipit de obrazul lui simte o aromă masculină puternică, începe să se piardă și să o ia razna. Și certitudinea îi intră în minte și o asigură că nu va mai săruta un alt bărbat.
Iar când bărbatul de față își plimbă mâna prin părul ei, începe și el să știe că noapteaa nu va mai dormi decât cu gândul la ea - și că buza ei de sus va fi singura pe care el o va cuprinde...de o mie de ori, de un milion de ori, până la infinit.