Facebook post

Paginile noastre de facebook sunt la fel de opuse ca Nordul și Sudul; ca cei doi poli; ca două perechi de buze care se apasă în contradicție una pe alta. Drept e că amândoi cerșim mult prea mult după atenție și că postăm des ca să-i facem pe alții invidioși sau măcar să avem impresia asta – alt motiv nu găsesc. Când eu distribui un video cu o glumă, tu pui unul motivațional- eu nu îți dau ”like” pentru că nu le suport și mi se par inutile. Tu la rândul tău, nu-mi apreciezi umorul și spui că sunt superficială.

Când am fost atunci, știi tu când, să bem o cafea la restaurantul cu panoramă, eu am râs de tine pentru că ai scos telefonul imediat ce a sosit cafeaua – aveai nevoie de un ”story”. Te-am acuzat atunci de dependență de ”social media” și că nu poți trăi și tu un moment de intimitate netulburată. La final, când ceștile erau goale, eu am luat telefonul pentru o poză epică cu două vase murdare, căci la drept vorbind, asta erau. Tu te-ai uitat de sus la mine și mi-ai spus că poza nu ar mai avea rost – ceea ce e greșit bineînțeles, căci după cum ți-am mai spus, fotografia mea dovedește un moment consumat în liniște sau că pur și simplu n-am prins în cadru cafeaua altuia ca să mă dau mare cu ea.

Pagina ta spune că ești ”într-o relație”, a mea zice că-s ”single”. Tu, din frustrare pe chestia asta (căci e nedrept să nu știe și prietenii mei), îmi comentezi la fiecare poză cu: pupici, ”te iubesc”, ”frumoasa mea”, ”scumpa mea” și alte ale tale....eu în schimb, nu-ți comentez la nimic: ci îți zic toate astea în față că doar stăm unul lângă altul, ce-s – idioată?

Tu îmi dai ”tag” în poze și postări despre nunți – probabil cu subînțeles, iar eu îți dau ”tag” în ”meme”-uri despre vin și alte glume cu alcool. Îmi place că râzi de te prăpădești la ele – îmi place că după ce le vezi, mergi să cumperi o sticlă de vin roșu pe care o torni în două pahare până se termină. Asta nu postezi tu niciodată: să nu zică lumea că suntem doi bețivi – de fapt nu te doare ce zice lumea...dar îl ai pe șeful tău în ”friendlist” și nu-ți dă mâna să pui chiar orice.

Eu știu asta, dar tot te laud că mai ții și tu cont de viața privată.

Noi doi suntem prieteni pe facebook și iubiți în viața reală. Postăm des din vanitate; pentru ca lumea să se uite și să spună că suntem mișto. Dar i-am păcălit: căci conturile noastre sunt opuse la fel ca ”like”-ul și ”dislike”-ul, iar ceea ce e cu adevărat mișto, e realitatea în care noi doi stăm cuminți și ne bem cafeaua vorbind și aflând mașina preferată, tipul de paste mâncat cel mai des, culoarea ochilor...oh, mai ales culoarea ochilor, că asta nu ne dăm seama din poza de profil. Ceea ce e cu adevărat mișto, e ceea ce se întâmplă între fotografia ta și fotografia mea...

..o conversație neîntreruptă de un ”selfie” spontan și inutil; inutil pentru că în acel moment, suntem deja noi înșine.