Femeia a șase bărbați

Sunt îndrăgostită în mod egal de șase bărbați.

Admir, așa cum se admiră cel mai profund cu putință, șase dintre cei mai extraordinari domni.

Iubesc iremediabil și cu o onestitate clară șase dintre cei mai inteligenți și puternici  oameni .

La randul meu, sunt iubită  de toți șase, în șase moduri diferite, de șase personalități diferite, cu șase manifestări diferite.

Eu sunt femeia a șase bărbați, iar ei mă au fără să mă împartă. Fără să fie geloși. Fără să-mi ducă dorul prea mult. Fără să se lupte pentru locul suprem în viața mea.

Se știu, se recunosc, se acceptă și împreună mă iubesc cum puține femei au norocul să fie iubite.

Iubirea lor pentru mine nu e perversă, ci curată. Răbdătoare. Pașnică. Sfătuitoare. Clară. Demonstrată. Spusă. Discutată. Așezată.

Iubirea lor pentru mine trece  peste cuvinte și peste ani. Peste oameni și întâmplări de tot felul. Trece peste tot până la punctul în care mă emoționează.

Ei sunt  singurii bărbați care nu  mă iubesc doar pentru că sunt drăguță; doar pentru că sunt de treabă; doar pentru că părul îmi stă bine azi și rochia galbenă va arăta bine pe mine mâine. Ei nu mă iubesc pentru costumul de baie în care e posibil să arăt frumoasă. Pentru ei, și numai cu ei, eu încetez să mai fiu văzută doar ca o fată simpatică sau doar ca o pereche de ochi migdalați.

Pentru că ei mă cunosc, mă știu de mult, mă știu bine – și-mi admiră mintea. Mă fac să mă simt capabilă, demnă, puternică...mă fac să mă simt femeia din viața lor.

Vorbesc desigur despre tatăl meu și cei cinci frați – bărbații fără defecte. Bărbații reali. Maturi, sinceri, direcți dar delicați, muncitori, ambițioși, dedicați până la imposibil, severi dar infinit de blânzi, deciși, capabili să accepte o critică, o insultă, un conflict, un război și la fel de capabili să dea răspunsul potrivit.

Tatăl și frații mei nu sunt ușor ”ofensabili”. Nu sunt moi. Ascultă și râd. Iau în serios doar ceea ce merită cu adevărat: familia, munca, numele și credința. Sunt tari ca munții, clari ca apele și dulci ca vântul de primăvară...pentru că tot e martie. Au încetat de mult să fie băieței – fiecare din ei...poate nici ei nu realizează uneori, dar acțiunile lor dau dovadă de ceva atât de rar zilele astea,în lumea asta plină de fete cu nume de băieți.

Desigur că vor fi oameni care-mi vor spune că și cei șase bărbați ai mei au defecte.

Dar pentru mine, ”dragostea acoperă totul, crede totul,nădăjduiește totul, suferă totul.Dragostea nu va pieri niciodată.”...și cine sunt eu să trec peste dragoste ca să insist asupra greșelii?

Pentru cei șase, Aurel, Liviu, Sorin, Luca, Mihai și Dan, vă iubesc!