Soldatul
A fost soldat cu ochii negri și buze conturate fin. A continuat să fie și după ce și-a terminat stagiul militar: ca general pentru unsprezece copii gălăgioși și neascultători.
Tata!
Cu trăsături blânde, frumoase; nas drept, ochi mari, migdalați și părul negru și des aranjat într-o parte. Armata l-a lăsat cu niște umeri lați și brațe puternice peste care purta un costum negru și palton, cum era moda.
N-aș putea găsi în lumea asta un râs mai sănătos ca al tatei; un râs puternic de bărbat adevărat, ce-și folosea picioarele pe post de balansoar pentru noi; ăștia mai mici. Ne lua pe fiecare în parte și ne învârtea, ne ținea cu capul în jos, iar apoi, ne lăsa pe toți o data să tăbărâm ca hunii pe el în încercarea de a-l trânti la pământ. Era puternic tătuțu! Eu.. dacă îi treceam de genunchi.. iar atunci când mă ridica pe umeri, aveam impresia că nimeni și nimic nu mă va putea atinge vreodată!
Nu avea mult; dar muncea din greu ca să ne dea totul! Încă îmi aduc aminte cât de nerăbdători îl așteptam în ” corturile” noastre făcute din scaune și pături ca să ne aducă o pungă de pufuleți... chiuiam de bucurie când îl vedeam intrând pe ușă înghețat în zilele de iarnă și săream pe el îmbrățișându-l și inspirând adânc aerul rece adus de-afară.
Eii... dar ce ne mai scotea ”soldatul” cu sania pe străzi! O sanie veche, cu scândurile abia mai ținându-se în șuruburi. Ne trăgea până în parc, la lacul înghețat, unde începeam a explora fericiți gheața groasă. Și-apoi când ne întorceam acasă: cozonaci și miros cald de ceai și de multă.. iubire!
Seara.. seara începea ”soldatul” să cânte la chitara veche; am avut și o orgă.. dar apoi a rămas tot lemnul acela ramolit cu corzile lui arămii - voce blândă, mai fierbinte ca pâinea proaspăt scoasă din cuptor. Cânta clar, cu voce curată și pe versuri frumoase, creștine. Noi? Noi ne adunam la picioarele lui încălțate într-o pereche de șosete cârpite și începeam a-l acompania cu vocișoarele noastre subțiri; apoi îi recitam versete din Biblie, iar el, ”soldatul” ne testa cunoștințele despre diferitele povestioare din Carte.
Iar anii au trecut.. unii soldați conduși de ”general” au ales să-l dezamăgească; l-au făcut să plângă pe omul pe care nu mi-l imaginam să verse vreodată vreo lacrimă! Dar tot el zâmbea apoi și ne spunea că Dumnezeu e cu noi; Dumnezeu îi va ierta și pe ei..
Au trecut alți ani,iar ”generalul” tot puternic a rămas: tot blând, glumeț și muncitor; cu aceeași credință vie stăruind în cărbunii ochilor săi.. E tot tătuțu! Om înalt, cu trăsături ferme, încercate de ani și probleme. Cu mâini calde, puternice, care ar merita să fie sărutate pe fiecare cută care mărturisește munca depusă. E aceeași voce de bariton acompaniată de o chitară, cântând singură în sufragerie, căci copii sunt adolescenți acum și au alte ”aspirații”... alții au plecat de-acasă aproape uitându-i tâmplele înțelepte aplecate asupra vreunei cărți.. e doar el acolo, pe veșnicul lui fotoliu - e ” generalul” cel pe care-l privesc din cadrul ușii și căruia, dacă as avea suficient curaj, i-aș spune, plecată pe genunchi, că e cel mai grozav tată din câți există: cel mai curajos și credincios soldat!!
Tata!
Cu trăsături blânde, frumoase; nas drept, ochi mari, migdalați și părul negru și des aranjat într-o parte. Armata l-a lăsat cu niște umeri lați și brațe puternice peste care purta un costum negru și palton, cum era moda.
N-aș putea găsi în lumea asta un râs mai sănătos ca al tatei; un râs puternic de bărbat adevărat, ce-și folosea picioarele pe post de balansoar pentru noi; ăștia mai mici. Ne lua pe fiecare în parte și ne învârtea, ne ținea cu capul în jos, iar apoi, ne lăsa pe toți o data să tăbărâm ca hunii pe el în încercarea de a-l trânti la pământ. Era puternic tătuțu! Eu.. dacă îi treceam de genunchi.. iar atunci când mă ridica pe umeri, aveam impresia că nimeni și nimic nu mă va putea atinge vreodată!
Nu avea mult; dar muncea din greu ca să ne dea totul! Încă îmi aduc aminte cât de nerăbdători îl așteptam în ” corturile” noastre făcute din scaune și pături ca să ne aducă o pungă de pufuleți... chiuiam de bucurie când îl vedeam intrând pe ușă înghețat în zilele de iarnă și săream pe el îmbrățișându-l și inspirând adânc aerul rece adus de-afară.
Eii... dar ce ne mai scotea ”soldatul” cu sania pe străzi! O sanie veche, cu scândurile abia mai ținându-se în șuruburi. Ne trăgea până în parc, la lacul înghețat, unde începeam a explora fericiți gheața groasă. Și-apoi când ne întorceam acasă: cozonaci și miros cald de ceai și de multă.. iubire!
Seara.. seara începea ”soldatul” să cânte la chitara veche; am avut și o orgă.. dar apoi a rămas tot lemnul acela ramolit cu corzile lui arămii - voce blândă, mai fierbinte ca pâinea proaspăt scoasă din cuptor. Cânta clar, cu voce curată și pe versuri frumoase, creștine. Noi? Noi ne adunam la picioarele lui încălțate într-o pereche de șosete cârpite și începeam a-l acompania cu vocișoarele noastre subțiri; apoi îi recitam versete din Biblie, iar el, ”soldatul” ne testa cunoștințele despre diferitele povestioare din Carte.
Iar anii au trecut.. unii soldați conduși de ”general” au ales să-l dezamăgească; l-au făcut să plângă pe omul pe care nu mi-l imaginam să verse vreodată vreo lacrimă! Dar tot el zâmbea apoi și ne spunea că Dumnezeu e cu noi; Dumnezeu îi va ierta și pe ei..
Au trecut alți ani,iar ”generalul” tot puternic a rămas: tot blând, glumeț și muncitor; cu aceeași credință vie stăruind în cărbunii ochilor săi.. E tot tătuțu! Om înalt, cu trăsături ferme, încercate de ani și probleme. Cu mâini calde, puternice, care ar merita să fie sărutate pe fiecare cută care mărturisește munca depusă. E aceeași voce de bariton acompaniată de o chitară, cântând singură în sufragerie, căci copii sunt adolescenți acum și au alte ”aspirații”... alții au plecat de-acasă aproape uitându-i tâmplele înțelepte aplecate asupra vreunei cărți.. e doar el acolo, pe veșnicul lui fotoliu - e ” generalul” cel pe care-l privesc din cadrul ușii și căruia, dacă as avea suficient curaj, i-aș spune, plecată pe genunchi, că e cel mai grozav tată din câți există: cel mai curajos și credincios soldat!!
Comentarii
Trimiteți un comentariu