Iubire simplă.Plus toamnă

 Tu ...visătoare irecuperabilă cu voce naivă; ce spui tu de dragoste? Ce compari tu în rândurile scrise de tine cu stânga? Ce soi bizar de iubire e aceea în mijlocul florilor de tei și..de tot felul? Ce primăvară vezi tu în primele priviri furișe și în primele atingeri de mână? Petale? Ești îndrăgostită până peste puterile tale ți asta te face să nu vezi câtă chinuială ascunde albul și rozul din jurul tău.

  Dar erai mai înțeleaptă! Nu știi; nu mai știi tu că în primăvara asta a ta toate sunt superficiale; copilăroase? Și te mai plângi că ți-e frică să nu fii rănită - ești ca o copiliță cu părul ondulat și zâmbet timid. Spune-mi blând: ce iubire apare în mijlocul spaimei ce-ți cuprinde inima în fiecare secundă mai mult?.. Eu tot blând ți-oi spune; dragostea, ca substanță, e puțin amară; e puțin căzută pe-o parte ca materie și puțin îmbrățișată în portocaliu ca ființă.. Privirile, deci vezi că te înșeli, nu sunt vesele, ci profunde: sunt la fel de adânci ca cerul și ca arămiul ce cântă pe o vioară veche. Da, visătoare irecuperabilă,.. iubirea e încălțată pe trotuarul pavat, plimbat printre bănci maron, părăsite și refugiate. Știi de ce? Ca să vă lase singurătatea liberă - s-o cheltuiți voi cum vreți: printre copaci aproape fără frunze, prin curenți reci de aer..pe unde vă duc picioarele! Iubirea, sau dragostea dacă preferi, zâmbește matur, odată cu voi: nu e așa naivă cum ți-o închipui tu..zâmbește matur de la unul la altul și apoi la albastrul târziu pe care pleacă ultimele păsări despre care povesteai când erai copilă.

  Dragostea, eh..e complicată: e certată, e îmbrățișată, sărutată..Auzi tu? Sărutată; dar nu vesel și neastâmpărat cum crezi! Ci e sărutată cu pasiune, molatec și fără speranță de întoarcere. Ea nu are timp de regrete și temeri, ci e lipsită de șansa de a reveni la ce ați fost; dar ce? Nici tu, nici el nu mai vreți să vă ridicați de unde ați căzut; căci ați căzut amândoi ca Lucifer, în păcat! Da..iubirea e un păcat cât se poate de mare - într-o lume,cum zici tu, rea și, cum spun eu, materialistă, e chiar urât să iubești real și cu pasiune. Dar îți spun: pasiunea nu are ce căuta în florile tale; acolo e doar gingășie..pasiunea vă face să alunecați pe o pantă veștedă de strângeri calde de mână, când vreți amândoi să vă consumați unul pe altul; amândoi împreună: toată lumea, fără să vă terminați. Fără ca ceva să se termine vreodată. Eu nu cred în doar trei luni de iubire, cum e cu anotimpul tău pueril..ce? spui că și iubirea mea durează tot atât? Nu știai? Viața însăși e o toamnă continuă - de o frumusețe răpitoare, dar tristă pe alocuri și alunecoasă pe margini...În asta cred eu. Nu în cireși înfloriți, nu în luna Mai; ci în mai liniștit, mai amplu, mai difuz..nu în raze prietenoase de soare și în ghiocei - ei râd de voi..vă batjocoresc și voi nu vă dați seama! Și până la urmă .. ce-ți trebuie flori? Ce-și trebuie trandafiri roșii proaspeți? Ca să ofiliți voi din cauza lor; ca să vă fure imaginea și farmecul? Uite ce e..mai bine sunt eu cu trandafirii ofiliți: căci au ofilit din cauza invidiei și a supărării - nu am vrut să-i las să-mi simbolizeze dragostea; pentru că dragostea mea nu poate fi măsurată în petale roșii..așa că uite! Mor pe capete, în stânga și în dreapta mea, pentru că iubirea mea simplă e mai frumoasă ca trupurile lor înțepate de arme verzi. Eu îl am pe el...și îmi e de ajuns; mi-a dat ochii lui și,brusc, nu mai am nevoi de peisaj; mi-a dat mâinile lui și nu mai am nevoi de brațe de flori și buruieni; mi-a dat picioarele lui, cu tot cu tenișii albaștri, și nu mai am nevoi de drumuri roz, parfumate, străjuite de inflorescențe complicate. El mi-a dăruit și pielea lui, încărcată de nuanțe bărbătești, și nu mai am nevoie de briza blândă sau de apa curată a vreunui lac.

  Fată visătoare fără leac, ai spus că te înroșești? Am să-ți dau un sfat: data viitoare, înroșește-te de frig; fă asta și o să începi să te apropii de el pentru a te lua în brațe; mai înroșește-te de emoție ca să te sărute; apoi de frunze și de copaci bătrâni, ca să danseze cu tine pe aceleași alei pavate în roșu și alb. Vreau să te mai înroșești de ciocolată fierbinte sau de capucino,cum îți place ție; asta îl va face să te ia de mâini peste masă și toată lumea se va uita la voi și voi nu veți vedea pe nimeni. Dar ei se vor uita și vor zice:

” - Ce pereche frumoasa!”

 Poate tu nu asculți la gura lumii - să nu o faci când zice de rău..dar acceptă încurajările, căci inima are nevoie de ele; poate tu nu, dar ce-i în interior simte; nu pilea ta prea albă sau părul tău pre ondulat. Și el va simți, tu ce crezi?! El ți-a văzut de mult ochii tomnatici căci s-a pierdut acolo de ceva timp și nu poate să mai iasă - nici nu-l lăsa să încerce; îneacă-l mai mult!

  Știi că te contrazici singură? Continui să vorbești de zile primăvăratice și de inocență, dar privirile îți sunt atât de prăpăstioase și de căprui..De ce nu privești albastru sau verde?..Vezi tu?

   Uită-te puțin peste umăr la poarta ruginită de sub arborele acela cu frunze puține și colorate în melancolie; o melancolie frumoasă dealtfel; privește ca să-l zărești stând rezemat de ea și așteptându-te. Așteptându-te pe tine și pe iubirea aia care, îți spun eu, ar trebui să fie de-a treia pe calendar și infinită, dacă ar fi să ne uităm puțin peste limitele timpului; un timp tâmpit!