Despre libertate

Viața asta e puțin cam insensibilă, nu crezi? Tace și le face; sau tace și ni le coace nouă, iar noi le primim, căci n-avem încotro - dacă refuzăm, cam ieșim din ecuație, iar mulți dintre noi nu-și doresc asta, nu? Dar ai văzut chestia?
Odată cu moartea omului, moare și viața din el; și totuși viața continuă s-o dea înainte cu trăitul, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Eu cred că numără așa cum facem noi cu ploaia de meteoriți: ”Ia uite...s-a mai dus unul - ia să văd când o mierlește următorul!”. Puțin de cruzime, mai multă lipsă de interes...și noi pe undeva pe-acolo, ca blegii - niște blegi pitici - ne credem deștepți și puternici tare. Ca Iona: facem și noi cât ni se permite, fără să ne dăm seama cu adevărat CÂT ni se permite. Da, am repetat! Vorbeam de Iona al lui Sorescu, nu mă apostrofați și voi! Și de-aici mai cunoașteți povestea: ne mișcăm și facem ”ce dorim” până dăm cu dovleacul de bordură și ni se spune: „ a, da! uitasem să-ți spun că nu-i voie pe-acolo!”
Viața? O grămadă de ”uitasem să-ți amintesc de..” - o mie, un milion, un miliard și mai multe. Nimeni și nimic nu -ți spune de limite: ai o libertate aparentă incredibilă. Păi dacă e incredibilă, la ce o credem? Dacă e prea bună să fie adevărată, de ce sperăm ca proștii că există? Viața nu e despre libertate: și îți dai seama de asta imdeiat ce conștientizezi că stai într-un corp degradabil - asta e prima noastră limită...iar ea le trage și pe următoarele..
Îți mai spun de ce viața nu e despre libertate...pentru că nici măcar nu știm ce e aia: de-asta! Habar n-avem...dar unii dintre noi luptăm ca animalele pentru ea: ca apucații, ca prizonierii condamnați la moarte. Ne batem unul cu altul, unul pentru altul, unii împreună, pentru a pune mâna pe ceva ce nici nu am știi să folosim: logic, nu?
Dar m-am consultat singură cu mine și am tras foarte sumar o concluzie: lupta pentru libertate are tot farmecul - încercarea și dorința unora de a se ridica mai sus, iar libertatea vine la pachet cu eliminarea limitelor: prima ești tu însuți - tu și corpul ăla al tău. Să muriți prima oară față de voi, cum ar spune Biblia. Acum nu mergeți să vă sinucideți grămadă, că nu asta am vrut să zic. Ci renunțați la voi ca oameni limitați și uitați-vă puțin la singurul lucru infinit pe care noi, oamenii îl putem vedea: cerul. În momentul în care o să dai cu ochii de adâncimea aceea și profunzimea inexplicabilă, o să cazi în genunchi într-un gest sincer și natural. Condiția e să te uiți cu atenție și să simți cu atenție. Apoi recunoaște foarte simplu că: „ da, băi...uite acolo e libertatea!”. În momentul când ai admis asta și L-ai admis pe Dumnezeu ca infinit și liber, tu devii liber: se deschide burta peștelui și tu poți ieși în sfârșit, fără să fie nevoie să te arunci de pe o clădire sau cine știe..
Ziceam la început că viața asta e puțin cam insensibilă...dar cea viitoare cu siguranță merită trăită, căci  e alta și altfel.. e ”cu totul altceva”, cu totul altundeva. Iar atunci când lupți pentru ea, nu uita să mai iei doi-trei după tine; istoria  ne spune cum cei puțini au luptat pentru cei mulți - nu uita că toți își dores
c inconștient o astfel de viață cu Tăticul, însă nu au atâta curaj cât ți s-a dat ție..
..când vii în libertate, rogu-te, nu veni singur!