Iubisem un arlechin

M-am îndrăgostit de un arlechin. A venit într-o zi la mine tăcut și a început să-mi mimeze ceva - nu știu cine-l angajase sau cu ce ocazie se afla pe strada aceea, dar l-am tras spre mine și l-am sărutat.

Cât se poate de brusc.

El nu a fost nici surprins, nici supărat și nici într-un fel - s-a uitat la mine cu fața lui pictată, s-a uitat fix, apoi m-a luat de mână și m-a făcut să merg după el pe niște străzi retrase, ude și triste.Cerul deasupra era mohorât, iar blocurile printre care ne strecuram fără niciun sunet erau plânse și urâte. Arlechinul mergea cu un pas înaintea mea, iar eu îl urmam cât se poate de conștientă și curioasă. Fiind în spatele lui îi studiam fiecare mișcare, fiecare tresărire - un bărbat înalt, bine-construit,păr negru și des. Peste corpul viguros atrăgea atenția un costum specific în roșu, alb și negru, iar pe trăsăturile-i puternice râdea o mască din vopsea.

Iar eu îl urmam conștientă.

Ne-am iubit în seara aceea fără să ne cunoaștem unul pe celălalt într-o cameră dintr-un apartament cald, într-un pat din care am aruncat întâi o duzină de cărți bune. Eu am vrut să iubesc calculat, dar el a dat buzna și m-a molipsit - m-a luat vârtejul și m-am înecat în doi ochi negri, pătrunzători care mă priveau fix...atunci când nu se închideau. În acea noapte ploioasă și neagră, pe o stradă îngustă cu doar două neoane ruginite, am adormit cu ochii la un rânjet înspăimântător așezat peste o pereche de buze tari - rânjetul ăla mă liniștea pe mine și-mi săruta obrajii,fruntea, gâtul..gura.

Nu mi-a luat mult să-mi dau seama că nu era angajat de nimeni și nici că nu era om - era arlechin! Nu aveam să-i văd adevăratul chip niciodată, niciunde. Totuși am continuat să mă iubesc cu el pentru mister, pentru tăcere, pentru săruturile lui, pentru plimbările pe trotuarele murdare, pentru apartamentul plin de cărți de calitate...pentru faptul că nu-i cunoșteam vocea și nici fața - dar am ales să-l iubesc așa, fără să scot nici eu, la rândul meu, vreun sunet.

Într-una din nopți însă, ceva s-a rupt - a intrat în baie și a rămas acolo mai bine de 30 de minute. Când a ieșit...nu mai era el - era doar un bărbat extrem de frumos, cu pielea albă și mină serioasă. Am țipat îngrozită și mi-am pus mâinile la ochi în speranța că visez, însă el a venit să mă liniștească...cu vorbe! Cu vorbe?! Timbru frumos,calm, însă puteam să-l aud. Am început să mă zvârcolesc nebună pe cearceafurile care singure rămăseseră neschimbate - nălucă, mi-am apucat haina și am fugit afară, pe străzi, la casa mea pe care n-o mai locuisem de când îl întâlnisem pe el. Lacrimile îmi ajunseseră repede la bărbie și se legau între ele bezmetice și întrebătoare...eu nu am iubit niciodată un bărbat cu pielea albă; nici unul cu voce frumoasă - eu nu-l iubisem pe bărbatul din noaptea aceea...

Eu mai bine de trei luni nebune și înspăimântătoare iubisem un arlechin... și, Doamne, cum îl mai iubisem...