Vrei să dansezi cu mine?

Nu a trecut mai mult de o oră peste; m-am grăbit să vin și să arunc pe foaie totul. Eram în bucătărie spălând borcane pentru minunea asta, numită zacuscă, când, cuprinsă de o subită fericire, încep să dansez singură pe una din melodiile lui Aretha Franklin, dând volumul ceva mai tare. Secundele următoare, ușa se deschide ușor și intră scurta asta mică și blondă de patru ani doar, pe care mi-o numesc nepoată. Se uită la mine și zâmbește puțin timidă, apoi își dă drumul la vocea subțire: ” Vrei să dansezi cu mine?”.
Mă emoționez și mă pun în genunchi în fața ei, spunându-i să-și pună mâna pe umărul meu, apoi încep să mă mișc în ritmul muzicii. O încurajez să facă o piruetă, apoi două, trei, iar ea exclamă tot timpul de încântare. Când revine la formula inițială, față în față cu mine, îmi spune zâmbind toată: ” Tu ești prințul meu!!”, iar cum muzica e lentă, își lasă căpușorul galben pe umărul meu și închide ochii - mâna ei e tot în mâna mea și continuăm să dansăm...până când mami ne întrerupe fără să realizeze importanța momentului. E doar supărată că nu mi-am terminat treaba încă...dar nu mă deranjează cearta: a meritat!
Pe nepoțica mea o cheamă Teo și observ că și-a găsit prințul - pe mine...eu care nu mi-l știu încă; aștept și tot aștept să mă îndrăgostesc întâi. Tot aștept să fiu întrebată: ”Vrei să dansezi cu mine?”