Necesitate

 Bicicleta aia era absolut senzațională: vreau bicicleta aia! Îmi trebuie ca să mă dau mare cu ea prin oraș și ca să moară gagicile de ciudă că-s eu mai interesantă decât ele. Na! Uite de-asta o vreau... Să se uite  și să zică: ” uite-o și pe urâta asta..ce grasă e; poate rupe bicicleta. Și mai e și curvă, c-o știu eu, fată!”. Așa vreau să zică gagicile despre mine. Să se oftice și să se înroșească la față de ciudă.
 Să se oftice rău de tot!
 Așadar, cred ca-ți dai seama că bicicleta mi-e mai mult decât necesară în drumul meu către invidia societății: altul mai scurt era o mașină mișto, dar n-am bani. Sunt falită...aia e până la urmă; fiecare are calitățile lui. Calitatea mea singulară e sărăcia -că de-aia îmi doresc mereu de la Moșul numai lucruri minore, însă de o importanță vitală pentru artă. Spre exemplu, ceașcă de cafea cu model, șosete groase, niște abțibilduri cu unicorni, agrafe de păr roz, pijamale albastre, o plimbare gratis cu taxiul, șervețele galbene din belșug, o carte de colorat, o cană din tablă, o farfurie din tablă, un borcan cu rezerve de stilou ca să văd cât de productivă sunt într-o lună, un caiet dictando cu arc, un carnețel mic, un creion amărât, un baton de ciocolată ROM - gust autentic românesc - ( deși, personal, aș zice că ar trebui să aibă gust de țuică) și, în fine, niște șireturi galbene ca fața părinților mei când văd facturile.
 Trebuie să menționez că nu am primit vreunul din lucrurile menționate de Crăciun...sau oricum...cu orice altă ocazie. De: eu săracă, familie săracă..rude bogate: dar știi cum e șmecheria -nu te băga cu rudele în nimic, că ăștia transformă totul în rahat. Și-asta înseamnă că te bagi în rahat: nu te băga în rahat cu rudele. Dacă te bagi,măcar bagă-te singur că e mai distractiv: se numește experiență. Cânde te bagi cu rudele, se numește prostie!
 Bă, chiar am nevoie de bicicleta aia!