Eu știu ce sunt

Nu mai știu care toată lumea mi-a spus că toți adolescenții sunt aiuriți - eu sunt aiurită și nu sunt adolescentă, de asta sunt sigură! Eu sunt un unicorn!

M-am dus la mami și m-am dat intenționat de gol: ”Mami, sunt un unicorn.” 

Ea s-a uitat la mine calmă, adică în ochii mei, și apoi s-a întors la gătitul ei. ” Știam asta.”, face ea linștită.

Mi-a plăcut sentimentul ăsta de acceptare așa că am încercat cu un cunoscut de pe stradă pe care nu-l mai cunoscusem niciodată. Îi zic senină: „Eu nu sunt adolescentă.”

Sceptic, omul mă întreabă: ” Atunci ce ești?” - ”Un unicorn”, afirm eu cu mândrie. Observ din prima clipă că ăsta nu mă ia în serios și că doar e intrigat, că nu sunt nici eu proastă! ” Și ce culoare ai?”, încearcă el să mă prindă. 

” Pe toate! ce, ești chior?”, mă rățoiesc eu nerăbdătoare. Tipul începe să râdă și se uită la mine ca la un experiment abia ieșit din laborator - ce i s-o fi părând așa ciudat, nu știu, zău! 

” În regulă, explică-te...unicornule!”

” Bine!” ( în sfârșit!). ” Să-ți povestesc: uneori pot fi violet - nu-ți dai seama ce vreau sau ce am nici dacă aduci toată poliția din lume, atât sunt de misterioasă și ascunsă. Mami nu află niciodată ce cadou i-am luat de ziua ei sau notele proaste de la școală. Dacă plâng brusc, habar nu are  de ce; și dacă râd tare-tare...se uită la mine îngrijorată.

Alteori sunt indigo...atât de tristă și atât de pierdută după cățelușul pe care ai mei nu vor să-l cumpere pentru că locuim într-un apartament. Mă mai deprimă enorm copilașii aceia desculți și nepieptănați pe care nu înțeleg de ce nu-i luăm în casă... Sunt zile însă în care sunt de un albastru pur - plutesc peste tot și visez cu ochii deschiși la ceea ce eu cu siguranță voi face la Academia Amazoanelor: eu o să fiu o Amazoană, fără niciun dubiu. Dar să vezi când încep să-mi construiesc casa de la țară ideală - atunci sunt de un albastru curat-curat. Și starea asta durează de obicei o zi sau două..apoi culoarea se diluează și devine ușor un verde puternic. Perioadele când sunt verde o îngrozesc pe mami: umblu de la un capăt la altul al celor patru camere,găsindu-mi tot felul de activități faine: decupez(cearceafuri), lipesc (desene pe pereți), gătesc(deși habar nu am ce înseamnă bucătărie), țopăi în pat până la epuizare ( că doar nu cumpără mami în fiecare zi coverturi noi), trezesc câinii de lângă bloc ( cu cartofi sau clești) și o mie de alte chestii super-interesante!!

Sunt și galben: doar atunci când ai mei o pupăcesc pe soră-mea mai mică până la albire De fapt, am începu să port culoarea asta atunci când au adus-o de la spital ca pe ceva necesar..nu; nu era necesar!

Știi,tipule..sunt perioade în care sunt portocalie; scuză-mă! Să vorbesc elevat: orange! Am și eu momentele mele de melancolie în care,jur, semăn la talent cu marii poeți. Sunt soră cu toți - păi dacă semăn?

În cele din urmă...sunt roșie! Vorbeam cu domnul Curiozitate odată și-l întrebai dacă e adevărat că o să mă omoare sau sunt doar bârfe....pentru că eu vreau să iubesc - sunt curioasă ce e iubirea și atunci nu aș prea dori să mor din asta...Dar zău că vreau să știu pentru că ai mei părinți îmi spun uneori ” Te iubesc!”...vezi? Sunt un unicorn complet..cu toate culorile!” 

Omul se uită la mine mirat și apoi mă dezamăgește: ”Ești doar puțin dusă..”

Îmi schimb culoarea în violet și plec spre casă...se pare că în afară de mami, nimeni nu mă mai crede că sunt în fapt, un copil...care-și trăiește fanteziile, copilăria - culorile!