Prima observație

 În plimbarea cu taxiul pe care am intreprins-o azi dimineață, eu am stat pe locul din spate-stânga. De cum am intrat în mașină, mi-am dat seama ca nu-mi place mirosul grețos specific și m-am mirat că șoferul poate să stea așa zile întregi. Era de vârsta a doua, brunet și puțin cam chel în față; îmbrăcămintea lui nu arăta decât prost-gust, le fel cum și parfumul denota un simț foarte slab sau inexistent al cantității.

 Totuși conducea admirabil; nici prea încet ca să te îngrijorezi că nu ajungi în următoarele zile la destinație, dar nici prea repede ca să trăiești cu impresia că ai plătit un bilet pentru carusel.      Conducea impecabil: fără depășiri, încruntări sau înjurături șoferești mârâite în barbă. Mi-a și spus vag că are un ”enorm” respect pentru domnișoare, ceea ce m-a făcut să mă simt flatată venind din partea lui.

 Am pornit din centrul orașului, de lângă o stație de autobuz în care se srânsese deja prea multă lume și am întors spre dreapta în intersecție, pe o stradă mărginită de la un cap la altul cu trotuar și magazine; magazinele se înțeleseseră pe tăcute să șteargă orice asemănare între ele, astfel încât ochilor le era dat să vadă o varietate de specifice, stiluri și ornamente. De la haine la motociclete, toate se aflau în spatele vitrinelor murdare.

Șoferul oprește la semafor și eu mă gândesc că democrația face minuni. Continui să mă uit cum și celelalte mașini se aliniază, ceea ce mă face să mă simt bine – se simte egalitatea în lumea asta! Chiar lângă noi, un Range Rover negru; tipul de la volan se uită la mine lung și zâmbește și eu zic iarăși că democrația de minunată. Și-mi vine în cap o vorbă pe care tot eu am spus-o cândva: gânduri aiurea cu priviri aiurea.