Văduvă solitară

A fost o vreme când am vrut să zbor
Pe ceruri, eu,văduvă solitară.
Am vrut să mai iubesc o dată; să ador,
Dar m-am trezit că și amorul zboară.

Au trecut timpurile când îmi plăcea s-ascult
O pasăre,o voce, -un râs grăbit
Și-acum, trezitu-m-am că îmi lipsește mult
Să pot zâmbi un punct în infinit.

Demult s-au dus minutele cu haz
Când tu vorbeai și eu vorbeam din nou;
Tu-mi sărutai mâinile: colo, pe pervaz,
Eu mă pierdeam în tine ca un bătrân ecou.

Și ce secunde număram noi amândoi
În liniștea ce toamna ne-o dădea,
Ca să găsim motiv concret, când goi,
Ne-mbrățișam tăcuți dup -o perdea

Îți mai aduci aminte timpii vechi de iarnă
Ce ne găseau sorbind dintr-o cafea?
Eu și acuma stau; afară stă să cearnă,
Tu,nicăieri în cămăruța mea.

C-a fost o vreme când am vrut să zbor
Cu tine-n Univers pentru întâia oară.
Am vrut să te iubesc; am vrut să te ador,
Dar am rămas văduvă solitară.